Oportunităţi pentru dezvoltarea societăţilor de tip ESCO
09/09/2011 by: Luiza ManoleaEficienţa energetică ocupă un rol important în legislaţia europeană. Pe lângă faptul că este inclusă în pachetul legislativ „20-20-20”, reprezentând una din cele trei ţinte de atins (reducerea cu 20% a folosirii energiei primare faţă de consumul previzionat în 2020 prin îmbunătăţirea eficienţei energetice), constituie şi prioritatea numărul unu în Strategia europeană pentru energie competitivă, durabilă şi sigură pentru anii 2011-2020.
De aici şi atenţia dată unei propuneri efectuată de Comisia Europeană la 22 iunie 2011 de a adopta o nouă Directivă privind eficienţa energetică , ceea ce va presupune abrogarea Directivei 2006/32/CE privind eficienţa energetică la utilizatorii finali şi serviciile energetice [1] şi a Directivei 2004/8/CE privind promovarea cogenerării pe baza cererii de energie termică utilă pe piaţa internă a energiei[2]. Mai multe informatii despre cogenerare gasiti aici.
Faptul declanşator a fost concluzia la care a ajuns Comisia Europeană după analiza slabelor progrese ale statelor membre în domeniul eficienţei energetice în sensul că trebuie luate măsuri mult mai stricte, căci cele luate în baza legislaţiei prezente, care are mai mult un caracter indicativ decât obligatoriu, nu conduc decât la realizarea unor economii de 10% din cele 20% dorite pentru anul 2020. Progresele ce vor fi realizate vor fi analizate în 2014 şi, în cazul în care se va dovedi că nu sunt suficiente pentru atingerea obiectivului de reducere a consumului de energie cu 20% până în 2020, în locul obiectivelor neobligatorii din prezent vor fi propuse obiective obligatorii la nivel naţional, ce vor trebui incluse în legislaţia statelor membre în cel mult un an.
Semnalul astfel dat este acela că trebuie să consumăm mai puţină energie pentru ceea ce producem, să facem economii de energie.
Desigur, mulţi dintre noi sar deja cu gândul la economiile extreme de energie de dinainte de 1989, prin simpla întrerupere a furnizării curentului electric – sursă mai degrabă de inspiraţie pentru umorişti, dacă ne-aducem aminte de caricatura lui Mihai Stănescu în care este pe un stâlp de înaltă tensiune era o placă de avertizare pe care scria (aproximativ): „Pericol de electrocutare! Între orele: 10-12”…
Însă, noua legislaţie e departe de ideea de a consuma mai puţin şi de a reduce inevitabil dezvoltarea economică. Dimpotrivă, doreşte să ia în calcul acele măsuri care pot fi luate astfel încât să împace atât consumul redus de energie, cât şi creşterea economică. Iar evitarea risipei de energie printr-o eficienţă crescută a consumului de energie, adică ce înţelegem prin eficienţă energetică, pare exact compromisul căutat.
În păstrarea balanţei între reducerea consumului şi dezvoltarea economică, propunerea de directivă amintită acordă un rol important societăţilor specializate în prestarea de servicii energetice, care urmăresc performanţa energetică, adică ceea ce întâlnim în mod obişnuit sub acronimul de ESCO (Energy Service Companies).
Ce sunt ESCO?
Dacă e să ne luăm după felul în care sunt definite, am avea de-a face cu mai multe companii care urmăresc într-un fel sau altul eficienţa energetică, însă prin diverse tipuri de contracte:
– contract pentru furnizarea de energie („Energy Supply Contracting – ESC”), care se concentrează pe partea de furnizare a căldurii, electricităţii, aburilor ori a altor forme de folosire a energiei într-o manieră eficientă;
– contract pentru performanţă energetică („Energy Performance Contracting – EPC”), care diferă de contractul de furnizare de energie – ESC prin faptul că se orientează pe partea de nevoie de investiţii pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice a clădirii şi nu se rezumă doar la partea de furnizare de energie. De asemenea, o altă diferenţă faţă de ESC este că prestatorul îşi asumă riscul executării proiectului, în sensul că leagă recuperarea investiţiei de garantarea unor anumite reduceri de consum a energiei.
– contracte pentru cumpărarea de electricitate („Power Purchase Agreements – PPAs”) sau de prestare de servicii energetice („ESAs”), care se întâlnesc în mod obişnuit în cazul centralelor de co- sau trigenerare descentralizate, de cartier ori care folosesc energie din surse regenerabile, produsă local. În baza unor astfel de tipuri de contracte, proprietarul clădirii convine să cumpere toată căldura, răcirea şi/sau energia electrică produsă de compania prestatoare ESCO sau de un terţ care deţine echipamentele, precum şi îmbunătăţirile aduse clădirii la un preţ fix sau indexat potrivit contractului pe unitatea de energie (termică, electrică) furnizată.
Serviciile de performanţă energetică – EPC se aseamănă cu celelalte prin anumite elemente comune, însă presupun şi câteva elemente specifice. Astfel, serviciile se aseamănă prin faptul că:
– îmbunătăţesc eficienţa energetică a unei clădiri,
– reduc costurile cu utilizarea clădirii,
– investiţiile sunt recuperate în timp prin economiile la cheltuieli,
– opţional, pune în practică o schemă de finanţare care elimină necesitatea unor investiţii iniţiale efectuate de proprietarul clădirii.
Specificitatea serviciilor de performanţă energetică – EPC constă în faptul că o asftel de companie:
– furnizează un serviciu complet, „la cheie”, ceea ce înseamnă că acoperă toate aspectele unui proiect, de la un audit iniţial până la instalarea echipamentelor şi monitorizarea economiilor;
– efectuează măsurători şi verificări riguroase ale economiilor realizate, de obicei în baza unor metodologii consacrate prin protocoale internaţionale;
– îşi asumă riscul de executare a proiectului pe toată durata realizării construcţiilor şi pe perioada cât timp garantează efectuarea de economii. Adică, ESCO îşi ia asupra ei riscul să respecte un anumit nivel al reducerii costurilor, ce provine din reducerea consumurilor pe care clădirea le are cu energia, apa, munca de întreţinere etc. În practică, o ESCO şi un proprietar al unei clădiri îşi împart aceste riscuri fie prin împărţirea prin contract a beneficiilor rezultate din economiile cu reducerea consumurilor, fie prin acordarea de către ESCO a garanţiei că îmbunătăţirile aduse vor conduce la un anume procentaj al economiei de energie pe durata contractului; în caz contrar, ESCO se obligă faţă de proprietar să plătească pentru orice derapaj faţă de nivelul de economii-etalon stabilit prin contract.
Oportunităţile aduse de noua Directivă – eliminarea unor bariere
Spre deosebire de Directiva 2006/32/CE în vigoare în prezent, noua Directivă propusă la 22 iunie 2011 acordă un loc mult mai important societăţilor de servicii energetice. Astfel, dacă textul în prezent instituie statelor membre o obligaţie atât de vagă, încât are mai mult o valoare de recomandare, potrivit noii Directive, statele membre au o obligaţie clară cu privire la promovarea pieţei serviciilor energetice, precum şi cu privire la eliminarea barierelor din calea acestor servicii.
Este de remarcat că noua Directivă aduce soluţii unor obstacole care împiedicau dezvoltarea pieţei de servicii energetice, răspunzând astfel şi unor probleme identificate în Raportul României[3] despre condiţiile-cadru politice, economice, legale şi financiare ale contractelor de performanţă energetică, elaborat de ANRE în noiembrie 2009.
În acest sens:
– lipsa de informare despre ESCO se doreşte reparată prin obligarea statelor membre: (i) de a crea, actualiza şi publica o listă cu furnizorii de servicii energetice şi cu serviciile pe care aceştia le oferă, (ii) de a disemina informaţii despre instrumentele financiare, stimulentele, împrumuturile nerambursabile şi creditele pentru sprijinirea proiectelor privind serviciile energetice;
– dificultăţile prin prisma licitaţiilor întâmpinate de autorităţile publice la achiziţionarea serviciilor energetice se doresc îndepărtate prin oferirea de modele de contracte privind performanţa energetică adresate sectorului public;
– imposibilitatea financiară şi contabilă mai ales a autorităţilor locale (ex.: primării) de a plăti o ESCO din economiile înregistrate cu consumul de energie îşi va găsi o soluţie prin obligarea statelor membre de a adopta dispoziţii legale şi administrative privind achiziţiile publice, întocmirea bugetului anual şi contabilitatea.
Până cel târziu în data de 30 aprilie 2014 România va trebui să trimită un raport care să cuprindă evaluarea barierelor legale, administrative şi de altă natură, precum şi măsurile luate pentru eliminarea lor.
Concluzie: noua legislaţie aduce veşti bune dezvoltatorilor ESCO
Prin urmare, atât cei care au derulat cu succes proiecte în domeniul eficientizării energetice a clădirilor[4], cât şi cei care doresc să se orienteze către această piaţă au toate şansele să beneficieze de o legislaţie mult mai prietenoasă decât cea aplicabilă în prezent.
* * *
[1] Directiva 2006/32/CE a fost transpusă în legislaţia românească prin Ordonanţa de urgenţă nr. 22/2008.
[2] Directiva 2004/8/CE a fost transpusă în legislaţia românească prin Hotărârea de Guvern nr. 219/2007 privind promovarea cogenerării bazate pe cererea de energie termică utilă.
[3] Raportul de ţară (în limba engleză) a fost elaborat de ANRE în noiembrie 2009 în cadrul proiectului „European Energy Service Initiative” şi se găseşte aici.
Buna ziua,
Sunt foarte interesata de acest subiect.
Proiecte de tip ESCO pentru cladiri s-au implementat sau sunt in curs de implementare in Romania?
Multumesc!
Dupa cunostintele mele, in Romania nu s-au pus deocamdata in aplicare proiecte ESCO specializate in garantarea unei anumite performante energetice. Proiectele s-au limitat, de exemplu, la furnizarea de energie si/ sau caldura. Pe de alta parte, din ce in ce mai mult proprietari de cladiri – in special de birouri – sunt interesati sa obtina anumite certificari voluntare, care atesta atat sustenabilitatea, cat si o reducere semnificativa a consumurilor de energie (vezi, de exemplu: LEED, BREEAM etc.).