Sprijin legislativ pentru dezvoltarea infrastructurii
03/01/2011 by: Luiza ManoleaSfarsitul anului 2010 si inceputul anului 2011 aduc modificari legislative importante, care vin sa sprijine, cel putin teoretic, dezvoltarea infrastructurii in Romania.
Astfel, in noiembrie 2010 Guvernul a aprobat Programul national de dezvoltare a infrastructurii prin OUG nr. 105/2010. Acesta stabileste ca proiecte prioritare : realizarea a 10.000 km drumuri judetene si de interes local, reabilitarea si modernizarea satelor, realizarea retelelor de canalizare si statii de epurare a apelor uzate în localităti, realizarea retelelor de alimentare cu apa a localitătilor, Realizarea investitilor în infrastructura de mediu, Reabilitarea si protectia zonei costiere.
In sprijinul punerii acestor proiecte in practica a venit si legislatia mult asteptata, insa controversata, a parteneriatului public-privat, prin Legea nr. 178/2010, ale carei norme metodologice au intrat in vigoare in 13 decembrie 2010, prin HG nr. 1239/2010.
In plus, a aparut o legislatie speciala intr-un domeniu nu chiar atat de disputat ca achizitiile publice, insa tot atat de important: exproprierile. Astfel, din 23 decembrie 2010 avem noi reguli stabilite prin Legea nr. 255/2010. Aceasta lege este derogatorie de la regulile generale stabilite prin Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica si se doreste sa sprijine realizarea unei palete largi de obiective, cum ar fi:
– lucrări de constructie, reabilitare si modernizare de drumuri de interes national, judetean si local;
– statii de pompare, precum si alte constructii hidrotehnice realizate pe ape;
– lucrări de interes national de dezvoltare a producerii, transportului si distributiei de energie electrică si gaze naturale.
Inceputul anului 2011 ne aduce noi prevederi ale legislatiei achizitiilor publice prin adoptarea Legii nr. 278/2010, in vigoare din 3 ianuarie 2010, care modifica in mod substantial OUG nr. 76/2010 si, in consecinta, modifica OUG nr. 34/2010 privind achizitiile publice. Printre modificarile aduse, atrag atentia cele care vizeaza:
– sfera de aplicare a OUG 34/2006 privind achizitiile publice;
– procedura de publicare a anunturilor si cea de semnare a contractelor;
– contestatiile (detalii puteti gasi in acest articol publicat pe site-ul hotnews.ro);
– procedura de obtinere a despagubirilor;
– organizarea Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor.
Asadar, cu toate ca este perfectibila in multe aspecte si poate chiar injusta – daca nu ilegala – in ochii multor operatori economici ori viitori proprietari expropriati, aceasta legislatie recent adoptata arata interesul pe care decidentii il au in dezvoltarea infrastructurii in Romania.