Legea 220/2008 – o noua propunere de modificare

23/06/2011 by: Luiza Manolea

CC By http://www.flickr.com/photos/vax-o-maticIn 3 iunie 2011 s-a publicat propunerea de modificare a Legii nr. 220/2008 pe site-ul ANRE. Nota de fundamentare se gaseste aici.

Iata cateva dintre modificarile propuse:

  • s-a introdus termenul de supracompensare, ce reprezinta situaţia în care nivelul rentabilitatii interne este mai mare cu 10% fata de cea luata in considerare la autorizarea sistemului de promovare si care se va publica pe site-ul ANRE (vezi art. 2 lit. af) din propunere) si care are consecinta posibilitatea reducerii certificatelor verzi acordate (vezi art. 29 din propunere);
  • introducerea notiunii de culturi energetice: culturi de plante agricole sau nonagricole destinate, în special, producţiei de biocarburanţi sau producţiei de biomasă utilizată în scopul producerii energiei electrice şi termice (vezi art. 2 lit. ai));
  • definirea centralei electrice multicombustibil, pentru energia careia se vor acorda certificate verzi doar in masura in care din amestecul de combustibil conventional si din surse regenerabile  continutul energetic al combustibilului conventional utilizat nu depaseste10%  din  continutul  energetic total (vezi art. 2 lit. ae) din propunere);
  • modificarea numarului de certificate verzi acordate:
    • reducerea cu 1 CV in ce priveste tehnologiile bazate pe biomasa, biogaz si biolichide, cu exceptia celor pentru care se utilizeaza culturi energetice;
    • reducerea cu 2 CV in ce priveste tehnologiile bazate pe gazul rezultat din procesarea deşeurilor si pe gazul de fermentare a nămolurilor din instalaţiile de epurare a apelor uzate (vezi art. 6 din propunere);
  • se face diferentiere intre accesul prioritar(vezi art. 2 lit. aj)) si accesul garantat la retea (vezi art. 2 lit. ak)) pentru energia produsa din surse regenerabile de energie, in functie de calificarea drept energie regenerabila ce intra in sfera de aplicare a schemei de sprijin prin certificate verzi, iar aceste certificate verzi sunt contractate pe piata de energie electrica;
  • s-a eliminat conditia de vechime a grupurilor/ centralelor eoliene, care au mai fost utilizate pentru producerea energiei electrice pe teritoriul altor state, in cazul folosirii lor pe teritoriul Romaniei (textul in vigoare prevede obligatia ca acestea sa aiba o vechime de maxim 10 ani si sa respecte normele de protectia mediului);
  • introduce conditia obtinerii certificatelor de atestare a originii biomasei, biolichidelor si biogazului folosite, in vederea beneficierii de facilitatile prevazute de lege;
  • se stabileste o data de la care producatorii beneficiaza de certificatele verzi, si anume incepand cu luna calendaristica in care se emite decizia ANRE de calificare in vederea aplicarii schemei de promovare;
  • in ce priveste producatorii mari de energie din surse regenerabile – peste 125 MW – le conditioneaza aplicarea sistemului de promovare de rezultatul analizei cu privire la ajutorul de stat si de autorizarea din partea Comisiei Europene in acest sens, situatie in care numarul certificatelor verzi alocate poate fi redus.
  • introduce amenzi pentru nerespectarea obligatiilor privind, de exemplu: nefurnizarea informatiilor solicitate de ANRE, vanzarea certificatelor verzi la alte preturi decat cele aflate in limitele prevazute de lege, intarzierea la plata contravalorii certificatelor verzi neachizitionate.

Textul Legii nr. 220/2008 actualizat cu modificarile propuse de ANRE se gaseste aici.

-/-

situaţia în care, luând în considerare indicatorii tehnico-economici specifici medii realizaţi anual pentru fiecare tehnologie, din analiza cost-beneficiu efectuată pentru ansamblul capacităţilor de producere utilizând aceeaşi tehnologie, rezultă o rată internă de rentabilitate mai mare cu 10% faţă de valoarea considerată pentru tehnologia respectivă la autorizarea sistemului de promovare si care se va publica pe site-ul ANRE

 

Leave a Reply