HG nr. 1660/2006 – atribuirea contractelor prin mijloace electronice

Info
– Titlu complet: Hotărârea nr. 1660 din 22 noiembrie 2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică prin mijloace electronice din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
– Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 978 din data de 7 decembrie 2006
– În vigoare din 12 dec. 2006
– Modificate (Normele) în nenumărate rânduri, dintre care ultima dată prin HG nr. 167/2010, în vigoare din 10.03.2010
– Versiune actualizată la data de 11.02.2014

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 303 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Articol unic

Se aprobă Normele de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică prin mijloace electronice din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, care asigură cadrul tehnic şi organizatoric specific, precum şi metodologia unitară pentru organizarea şi desfăşurarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică prin mijloace electronice, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

-****-

PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, Alexandru Cojocaru

Ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei, Zsolt Nagy

Ministrul transporturilor, construcţiilor şi turismului, Radu Mircea Berceanu

Ministrul delegat pentru lucrări publice şi amenajarea teritoriului, Laszlo Borbely

Ministrul integrării europene, Anca Daniela Boagiu

Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

 

NORMA din 22 noiembrie 2006 de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică prin mijloace electronice din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii

CAPITOLUL I: Dispoziţii generale

Art. 1

(1)În aplicarea prevederilor art. 21 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, denumită în continuare ordonanţă de urgenţă, sistemul electronic de achiziţii publice, denumit în continuare SEAP, pune la dispoziţia autorităţilor contractante facilităţi tehnice pentru:

a)aplicarea, integral prin mijloace electronice, a procedurilor de licitaţie deschisă, licitaţie restrânsă şi cerere de oferte;

b)aplicarea, parţial prin mijloace electronice, a procedurilor de atribuire a contractului de achiziţie publică prevăzute la art. 18 din ordonanţa de urgenţă.

(2)SEAP pune la dispoziţia autorităţilor contractante facilităţi tehnice pentru utilizarea licitaţiei electronice, astfel cum este prevăzută această modalitate specială de atribuire a contractului de achiziţie publică la art. 161-169 din ordonanţa de urgenţă.

(3)SEAP pune la dispoziţia autorităţilor contractante posibilitatea tehnică de a achiziţiona direct, prin intermediul unui catalog electronic, produse, servicii sau lucrări, a căror achiziţionare intră sub incidenţa prevederilor art. 19 din ordonanţa de urgenţă.

Art. 2

Transmiterea spre publicare în SEAP a anunţurilor de intenţie, de participare şi de atribuire, astfel cum sunt prevăzute la art. 47 din ordonanţa de urgenţă, se poate realiza numai prin completarea formularelor specifice disponibile în sistemul informatic şi numai de către autorităţile contractante înregistrate în SEAP.

CAPITOLUL II: Înregistrarea şi reînnoirea înregistrării în SEAP

SECŢIUNEA 1: Dispoziţii generale

Art. 3

Orice autoritate contractantă, precum şi orice operator economic au obligaţia de a solicita înregistrarea şi, respectiv, reînnoirea înregistrării în SEAP, cu respectarea condiţiilor şi procedurii reglementate prin prezentele norme.

Art. 4

(1)Înregistrarea şi reînnoirea înregistrării în SEAP se efectuează respectându-se procedura electronică implementată de către operatorul SEAP.

(2)Procedura electronică pentru înregistrarea şi reînnoirea înregistrării, atât pentru autorităţile contractante, cât şi pentru operatorii economici, se publică în SEAP, în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentelor norme.

Art. 5

Autorităţile contractante şi operatorii economici care solicită înregistrarea sau reînnoirea înregistrării în SEAP răspund pentru corectitudinea datelor şi informaţiilor transmise în cadrul procedurii de înregistrare şi/sau reînnoire a înregistrării şi au obligaţia de a transmite operatorului SEAP orice modificare survenită în legătură cu aceste date şi informaţii, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la producerea respectivelor modificări.

SECŢIUNEA 2: Condiţiile şi procedura înregistrării în SEAP

Art. 6

(1)Procedura de înregistrare în SEAP a autorităţilor contractante cuprinde următoarele faze:

a)completarea on-line a formularului de înregistrare disponibil în SEAP;

b)transmiterea unei cereri de înregistrare adresate operatorului SEAP, semnată de reprezentantul legal al autorităţii contractante sau de persoana împuternicită expres să o reprezinte pe aceasta în relaţiile cu terţii, situaţie în care va fi transmisă o copie certificată de pe actul de împuternicire;

c)transmiterea prin mijloace electronice de către operatorul SEAP a certificatului digital de înregistrare şi a instrucţiunilor de utilizare a acestuia, după finalizarea fazelor prevăzute la lit. a) şi b).

(2)Procedura de înregistrare în SEAP a operatorilor economici cuprinde următoarele faze:

a)completarea on-line a formularului de înregistrare disponibil în SEAP;

b)transmiterea unei cereri de înregistrare adresate operatorului SEAP, semnată de reprezentantul legal al operatorului economic sau de persoana împuternicită expres să îl reprezinte pe acesta în relaţiile cu terţii, situaţie în care va fi transmisă o copie certificată de pe actul de împuternicire;

c)transmiterea de documente edificatoare care să dovedească forma de înregistrare ca persoană fizică autorizată sau juridică şi, după caz, de atestare ori apartenenţa din punct de vedere profesional;

d)transmiterea prin mijloace electronice de către operatorul SEAP a certificatului digital de înregistrare şi a instrucţiunilor de utilizare a acestuia, după finalizarea etapelor prevăzute la lit. a), b) şi c).

(3)Sucursalele, agenţiile şi orice alte sedii secundare fără personalitate juridică ale unui operator economic nu pot fi înregistrate în SEAP.

(4)Documentele prevăzute la alin. (2) lit. c) trebuie să fie conforme cu prevederile legale din ţara în care operatorul economic este stabilit.

Art. 7

Prin completarea formularului de înregistrare, autoritatea contractantă şi operatorul economic îşi asumă un angajament de confidenţialitate şi de protecţie a informaţiilor existente în cadrul SEAP, inclusiv a informaţiilor care asigură accesul în acest sistem informatic.

Art. 8

(1)Cererea de înregistrare prevăzută la art. 6 alin. (1) lit. b) şi la alin. (2) lit. b) trebuie completată utilizându-se formularul disponibil în cadrul SEAP şi se transmite în formă electronică, semnată cu semnătura electronică extinsă a solicitantului, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat.

(2)În termen de 5 zile, operatorul SEAP va trimite solicitantului o confirmare de primire în formă electronică, semnată cu semnătura electronică a operatorului SEAP.

(3)În cazul în care cererea nu poate fi transmisă în condiţiile prevăzute la alin. (1), aceasta se poate depune la sediul operatorului SEAP sau se poate transmite prin poştă, cu confirmare de primire. Cererea astfel transmisă se înregistrează la registratura operatorului SEAP.

Art. 9

(1)Operatorul SEAP are obligaţia de a pune la dispoziţia autorităţii contractante şi/sau operatorului economic, prin mijloace electronice, certificatul digital de înregistrare şi instrucţiunile de utilizare a acestuia, în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data primirii cererii de înregistrare, în condiţiile completării corecte şi complete a formularului de înregistrare.

(2)În cazul în care informaţiile sau, după caz, documentele solicitate potrivit prevederilor art. 6 alin. (1) şi (2) sunt incorecte şi/sau incomplete, operatorul SEAP are obligaţia de a solicita autorităţii contractante şi/sau operatorului economic remedierea acestora. Certificatul digital de înregistrare şi instrucţiunile de utilizare se transmit în termenul prevăzut la alin. (1), începând cu data primirii informaţiilor şi documentelor corecte şi complete.

SECŢIUNEA 3: Condiţiile şi procedura reînnoirii înregistrării în SEAP

Art. 10

(1)Certificatul digital de înregistrare în SEAP este valabil pe o perioadă de 2 ani de la data emiterii acestuia, atât în cazul autorităţilor contractante, cât şi al operatorilor economici.

(2)Certificatul de înregistrare în SEAP se reînnoieşte la fiecare 2 ani, respectându-se procedura electronică stabilită de operatorul SEAP.

(3)În cazul în care, din motive de natură tehnică imputabile operatorului SEAP, anterior expirării perioadei de valabilitate, certificatul de înregistrare în SEAP nu mai poate fi utilizat, acesta urmează a fi reînnoit cu respectarea procedurii de reînnoire.

(la data 03-apr-2009 Art. 10, alin. (3) din capitolul II, sectiunea 3 modificat de Art. 1, punctul 1. din Hotarirea 370/2009 )

(4)În situaţia prevăzută la alin. (3), operatorul SEAP are obligaţia de a-i informa în timp util pe toţi utilizatorii acestui sistem informatic, atât autorităţi contractante cât şi operatori economici, cu privire la data până la care trebuie reînnoit certificatul.

Art. 11

Procedura de reînnoire a înregistrării în SEAP atât a autorităţilor contractante, cât şi a operatorilor economici cuprinde următoarele faze:

a)transmiterea unei cereri de reînnoire a înregistrării adresate operatorului SEAP;

b)cererea prevăzută la lit. a) va fi transmisă operatorului SEAP, prin mijloace electronice, utilizându-se formularul de reînnoire publicat în SEAP;

c)transmiterea prin mijloace electronice de către operatorul SEAP a certificatului digital de reînnoire a înregistrării şi a instrucţiunilor de utilizare a acestuia, după finalizarea primei etape.

(la data 03-apr-2009 Art. 11 din capitolul II, sectiunea 3 modificat de Art. 1, punctul 2. din Hotarirea 370/2009 )

Art. 12

(1)Cererea de reînnoire a înregistrării, prevăzută la art. 11 lit. a), trebuie să cuprindă menţiuni explicite cu privire la eventualele modificări ale datelor şi informaţiilor existente în SEAP, referitoare la solicitantul respectiv, precum şi acceptarea prelungirii valabilităţii angajamentului de confidenţialitate şi de protecţie a informaţiilor asumat cu ocazia înregistrării în SEAP.

(2)Prevederile art. 8 şi 9 se aplică în mod corespunzător şi pentru procedura de reînnoire a înregistrării.

CAPITOLUL III: Aplicarea procedurilor de atribuire prin utilizarea mijloacelor electronice

SECŢIUNEA 1: Licitaţia deschisă

Art. 13

Licitaţia deschisă prin mijloace electronice se iniţiază prin completarea formularului specific prevăzut la art. 2.

Art. 14

(1)În cazul în care autoritatea contractantă decide să utilizeze opţiunea prevăzută la art. 40 alin. (2) lit. a) din ordonanţa de urgenţă, atunci aceasta va transmite spre publicare în SEAP şi documentaţia de atribuire, sub forma unui fişier electronic.

(2)Operatorul SEAP are obligaţia de a asigura oricărui operator economic înregistrat în SEAP accesul liber şi nerestricţionat la fişierul electronic cuprinzând documentaţia de atribuire.

Art. 15

(1)După data publicării anunţului de participare, pentru a continua aplicarea procedurii de licitaţie deschisă prin mijloace electronice, autoritatea contractantă are obligaţia de a introduce în SEAP informaţiile solicitate în mod automat de sistemul informatic pentru generarea procedurii.

(2)În cazul în care autoritatea contractantă solicită îndeplinirea de către candidaţi a unor criterii de calificare, aceasta are obligaţia de a introduce în SEAP informaţii referitoare la forma şi condiţiile în care se demonstrează îndeplinirea de către operatorii economici a acestor criterii, precum şi termenul în care estimează că va finaliza verificarea îndeplinirii criteriilor de calificare.

(3)Autoritatea contractantă nu are dreptul să solicite modificarea, iar operatorul SEAP nu are dreptul să modifice informaţiile de natură să afecteze funcţionarea sistemului informatic, dintre cele prevăzute la alin. (1), cum ar fi, fără a se limita la cele ce urmează:

a)criteriile de calificare şi selecţie;

b)criteriile de atribuire şi, după caz, factorii de evaluare şi/sau algoritmul de calcul;

c)cantitatea produselor, serviciilor sau dimensiunea lucrărilor;

d)codul CPV.

(4)În situaţia în care se constată erori sau omisiuni cu privire la informaţiile prevăzute la alin. (3), autoritatea contractantă are obligaţia de a dispune anularea procedurii de atribuire, considerându-se, implicit, că se îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 209 alin. (1) lit. d) din ordonanţa de urgenţă.

Art. 16

Orice operator economic înregistrat în SEAP are dreptul de a transmite ofertă.

Art. 17

(1)Operatorul economic are dreptul de a transmite oferta numai în format electronic şi numai până la data limită de depunere a ofertelor prevăzută în anunţul de participare.

(2)Atât elementele propunerii tehnice specifice produselor, serviciilor sau lucrărilor ofertate, cât şi elementele propunerii financiare sunt transmise în SEAP de către operatorul economic.

(3)În cazul în care, în scopul verificării conformităţii propunerii tehnice cu cerinţele caietului de sarcini sau în scopul verificării propunerii financiare, autoritatea contractantă solicită prezentarea anumitor documente, acestea trebuie transmise în SEAP în format electronic, semnate cu semnătură electronică.

(4)În cazul în care, din motive tehnice, nu este posibilă transmiterea anumitor documente în format electronic prin intermediul SEAP, documentele respective se transmit autorităţii contractante în forma şi utilizându-se modalitatea de comunicare solicitate de aceasta, cu respectarea prevederilor ordonanţei de urgenţă cu privire la regulile de comunicare şi transmitere a datelor.

Art. 18

Dovada constituirii garanţiei de participare, în cazul în care aceasta este solicitată, se face similar prevederilor art. 17 alin. (3) şi (4) referitoare la transmiterea documentelor în format electronic.

Art. 19

(1)În cazul în care prin documentaţia de atribuire s-a solicitat îndeplinirea unor criterii de calificare, operatorii economici introduc în SEAP, împreună cu oferta, şi informaţiile necesare demonstrării îndeplinirii criteriilor de calificare, în condiţiile solicitate de către autoritatea contractantă.

(2)În situaţia în care pentru a demonstra îndeplinirea anumitor criterii de calificare autoritatea contractantă a solicitat prezentarea unor documente, prevederile art. 17 alin. (3) şi (4) se aplică în mod corespunzător.

(3)Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita prezentarea de mostre ale produselor care urmează să fie furnizate în cursul îndeplinirii viitorului contract, caz în care trebuie să precizeze în cuprinsul documentaţiei de atribuire modalitatea de prezentare a acestora.

Art. 20

(1)Verificarea modului de îndeplinire a criteriilor de calificare de către fiecare ofertant şi responsabilitatea rezultatului acestei verificări revin comisiei de evaluare constituite în cadrul autorităţii contractante.

(2)În situaţia în care constată că nu este posibilă respectarea termenului prevăzut la art. 15 alin. (2), autoritatea contractantă are obligaţia de a introduce în SEAP informaţii cu privire la prelungirea acestui termen.

Art. 21

(1)Comisia de evaluare are obligaţia de a analiza şi de a verifica propunerile tehnice depuse de ofertanţi.

(2)După finalizarea verificărilor prevăzute la alin. (1) şi la art. 20 alin. (1), comisia de evaluare introduce în SEAP, utilizând facilităţile tehnice accesibile prin acest sistem informatic, numele ofertanţilor ale căror oferte sunt admisibile, precum şi ale ofertanţilor ale căror oferte au fost declarate inacceptabile sau neconforme.

(3)În cazul în care criteriul de atribuire a contractului de achiziţie publică este “oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”, comisia de evaluare introduce în SEAP şi punctajul obţinut de fiecare ofertă admisibilă prin aplicarea factorilor de evaluare de natură tehnică prevăzuţi în documentaţia de atribuire.

Art. 22

(1)Propunerile financiare transmise de ofertanţi în SEAP nu sunt accesibile autorităţii contractante până la momentul finalizării verificărilor prevăzute la art. 20 şi 21.

(2)După transmiterea către SEAP a informaţiilor prevăzute la art. 21 alin. (2) şi, după caz, a informaţiilor prevăzute la art. 21 alin. (3), sistemul informatic permite accesul autorităţii contractante, în mod automat, la informaţii privind:

a)propunerile financiare ale ofertanţilor ale căror oferte au fost considerate admisibile;

b)clasamentul ofertanţilor ale căror oferte au fost considerate admisibile.

Art. 23

(1)În cazul în care criteriul de atribuire a contractului de achiziţie publică este “preţul cel mai scăzut”, clasamentul este realizat prin ordonarea în mod crescător a preţurilor prevăzute în propunerile financiare.

(2)În cazul în care criteriul de atribuire a contractului de achiziţie publică este “oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”, clasamentul este realizat prin ordonarea în mod descrescător a punctajelor obţinute.

Art. 24

După vizualizarea informaţiilor prevăzute la art. 22 alin. (2), responsabilitatea stabilirii ofertei câştigătoare revine autorităţii contractante.

Art. 25

(1)Autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite în SEAP rezultatul procedurii de atribuire, în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data la care sistemul informatic permite accesul autorităţii contractante la informaţiile prevăzute la art. 22 alin. (2).

(2)Pe baza informaţiilor introduse în SEAP de către autoritatea contractantă, sistemul informatic generează automat către toţi ofertanţii participanţi la procedura de licitaţie deschisă prin mijloace electronice înştiinţări cu privire la rezultatul procedurii.

(3)Autoritatea contractantă are obligaţia de a efectua şi comunicările prevăzute la secţiunea a 5-a a cap. V din ordonanţa de urgenţă.

Art. 26

După încheierea contractului de achiziţie publică, autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite un anunţ de atribuire, spre publicare în SEAP, cu respectarea prevederilor art. 56 din ordonanţa de urgenţă.

SECŢIUNEA 2: Licitaţia restrânsă

Art. 27

Licitaţia restrânsă prin mijloace electronice se iniţiază prin completarea formularului specific prevăzut la art. 2.

Art. 28

După data publicării anunţului de participare, pentru a continua aplicarea procedurii de licitaţie restrânsă prin mijloace electronice, autoritatea contractantă are obligaţia de a introduce în SEAP informaţiile solicitate în mod automat de sistemul informatic pentru generarea procedurii.

Art. 29

Autoritatea contractantă are obligaţia de a introduce în SEAP informaţii referitoare la forma şi condiţiile în care se demonstrează îndeplinirea de către operatorii economici a criteriilor de selecţie, precum şi termenul în care estimează că va finaliza verificarea îndeplinirii criteriilor respective.

Art. 30

(1)Orice operator economic înregistrat în SEAP are dreptul de a-şi depune candidatura pentru prima etapă a procedurii de licitaţie restrânsă prin mijloace electronice.

(2)Candidaţii introduc în SEAP informaţiile privind îndeplinirea criteriilor de selecţie, în condiţiile solicitate de autoritatea contractantă.

(3)În situaţia în care pentru a demonstra îndeplinirea anumitor criterii de selecţie autoritatea contractantă a solicitat prezentarea unor documente, acestea trebuie transmise în SEAP în format electronic, semnate cu semnătură electronică.

(4)În cazul în care, din motive tehnice, nu este posibilă transmiterea anumitor documente în format electronic prin intermediul SEAP, documentele respective se transmit autorităţii contractante în forma şi utilizându-se modalitatea de comunicare solicitate de aceasta, cu respectarea prevederilor ordonanţei de urgenţă cu privire la regulile de comunicare şi transmitere a datelor.

(5)Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita prezentarea de mostre ale produselor care urmează să fie furnizate în cursul îndeplinirii viitorului contract, caz în care trebuie să precizeze în cuprinsul documentaţiei de atribuire modalitatea de prezentare a acestora.

Art. 31

(1)Verificarea modului de îndeplinire a criteriilor de calificare şi selecţie de către fiecare ofertant şi responsabilitatea rezultatului acestei verificări revin comisiei de evaluare constituite în cadrul autorităţii contractante.

(2)În situaţia în care constată că nu este posibilă respectarea termenului prevăzut la art. 29, autoritatea contractantă are obligaţia de a introduce în SEAP informaţii cu privire la prelungirea acestui termen.

Art. 32

(1)În urma verificării modului de îndeplinire a criteriilor de selecţie, comisia de evaluare introduce în SEAP, utilizând facilităţile tehnice accesibile prin acest sistem informatic, denumirea/numele candidaţilor declaraţi selectaţi şi neselectaţi, precum şi punctajul obţinut de fiecare candidat prin aplicarea criteriilor de selecţie prevăzute în documentaţia de atribuire.

(2)În baza informaţiilor introduse potrivit alin. (1), rezultatul etapei de selectare este stabilit automat în cadrul SEAP prin utilizarea facilităţilor tehnice disponibile în cadrul acestui sistem informatic.

(3)Sistemul informatic generează automat către toţi candidaţii participanţi la procedura de licitaţie restrânsă prin mijloace electronice înştiinţări cu privire la rezultatul etapei de selectare.

(4)Autoritatea contractantă are obligaţia de a efectua şi comunicările prevăzute la secţiunea a 5-a a cap. V din ordonanţa de urgenţă.

Art. 33

Sistemul informatic permite doar candidaţilor selectaţi în etapa anterioară să depună oferte în cadrul etapei a doua a procedurii de licitaţie restrânsă prin mijloace electronice.

Art. 34

În cadrul etapei a doua a licitaţiei restrânse prin mijloace electronice, prevederile art. 14, 17, 18 şi ale art. 21-26 se aplică în mod corespunzător.

SECŢIUNEA 3: Cererea de oferte

Art. 35

Cererea de oferte prin mijloace electronice se iniţiază prin transmiterea de către autoritatea contractantă a unei invitaţii de participare la procedura de atribuire, care se publică în SEAP.

Art. 36

După transmiterea invitaţiei de participare, regulile aplicabile procedurii de cerere de oferte prin mijloace electronice sunt similare cu cele prevăzute la art. 14-25 pentru aplicarea licitaţiei deschise.

Art. 37

După încheierea contractului de achiziţie publică, autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite un anunţ de atribuire, spre publicare în SEAP, cu respectarea prevederilor art. 56 din ordonanţa de urgenţă.

(la data 04-mar-2008 Art. 37 din capitolul III, sectiunea 3 modificat de Art. 1, punctul 1. din Hotarirea 198/2008 )

CAPITOLUL IV: Licitaţia electronică

Art. 38

(1)În cazul în care licitaţia electronică reprezintă etapa finală a unei proceduri de atribuire care a fost aplicată prin utilizarea integrală a mijloacelor electronice, aceasta poate fi iniţiată de autoritatea contractantă numai după transmiterea de către SEAP a informaţiilor prevăzute la art. 22 alin. (2).

(2)În cazul în care licitaţia electronică reprezintă etapa finală a unei proceduri de atribuire care a fost aplicată prin utilizarea parţială a mijloacelor electronice sau la reluarea competiţiei dintre operatorii economici care au semnat un acord-cadru, aceasta poate fi iniţiată numai după introducerea de către autoritatea contractantă în SEAP a informaţiilor solicitate în mod automat de sistemul informatic.

Art. 39

Licitaţia electronică se poate organiza numai în măsura în care facilităţile tehnice disponibile în cadrul SEAP permit aplicarea algoritmului de calcul stabilit de autoritatea contractantă.

Art. 40

Autoritatea contractantă are obligaţia de a introduce în SEAP informaţii cu privire la numărul de runde ale licitaţiei electronice pe care le organizează, calendarul de desfăşurare a acestora, precum şi elementele ofertei care urmează să facă obiectul procesului repetitiv de ofertare.

Art. 41

(1)Durata unei runde de licitaţie electronică se stabileşte în zile şi este de minimum o zi, iar între runde trebuie să existe intervale stabilite în zile, a căror durată minimă este de o zi.

(2)Dacă pe parcursul unei runde de licitaţie electronică nu se mai introduc preţuri şi/sau valori noi ale elementelor care fac obiectul procesului repetitiv de ofertare, autoritatea contractantă are dreptul de a decide cu privire la finalizarea licitaţiei electronice fără a mai organiza rundele următoare, dar numai dacă a precizat acest lucru în cadrul informaţiilor prevăzute la art. 40.

Art. 42

La licitaţia electronică au dreptul să participe doar operatorii economici înregistraţi în SEAP conform art. 6 alin. (2) şi cărora le-au fost transmise invitaţii de participare la această fază de către autoritatea contractantă, conform prevederilor art. 165 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă.

Art. 43

(1)În orice moment pe parcursul desfăşurării licitaţiilor electronice, sistemul informatic pune la dispoziţia participanţilor la procesul repetitiv de ofertare informaţii necesare acestora pentru a-şi determina poziţia pe care o ocupă în clasament.

(2)Sistemul informatic pune la dispoziţia participanţilor la procesul repetitiv de ofertare informaţii referitoare la preţuri sau valori noi prezentate în cadrul licitaţiei electronice, precum şi numărul participanţilor la licitaţia electronică respectivă, în situaţia în care autoritatea contractantă a prevăzut la iniţierea acestei faze posibilitatea comunicării acestor informaţii.

(3)Pe parcursul licitaţiilor electronice, sistemul informatic nu va dezvălui identitatea ofertanţilor participanţi.

(4)Ofertele depuse în cadrul licitaţiei electronice de către ofertanţii participanţi nu pot decât să îmbunătăţească ofertele depuse anterior organizării acestei faze.

Art. 44

(1)La momentul finalizării licitaţiei electronice, sistemul informatic va pune la dispoziţia autorităţii contractante clasamentul rezultat ca urmare a derulării acestei faze, determinat prin luarea în considerare a ofertelor finale introduse de ofertanţii participanţi şi pe baza criteriului de atribuire stabilit conform prevederilor secţiunii a 3-a a cap. V din ordonanţa de urgenţă.

(2)În cazul în care ofertantul declarat admis şi înregistrat în SEAP nu modifică în cadrul fazei de licitaţie electronică elementele ofertei care fac obiectul procesului repetitiv, la stabilirea clasamentului final este luată în considerare oferta depusă de către acesta anterior desfăşurării acestei faze, introdusă în prealabil în SEAP de autoritatea contractantă.

CAPITOLUL V: Catalogul electronic

Art. 45

(1)În cadrul SEAP, operatorii economici înregistraţi au posibilitatea de a publica un catalog cuprinzând produsele, serviciile sau lucrările pe care le oferă, cu rol de instrument de lucru opţional pentru aplicarea prevederilor art. 19 din ordonanţa de urgenţă.

(2)În cazul în care publică un astfel de catalog, operatorii economici au obligaţia de a menţiona detalii cu privire la produsele, serviciile sau lucrările oferite, inclusiv preţul, astfel încât autoritatea contractantă să aibă suficiente informaţii pentru a alege în mod corect şi obiectiv.

Art. 46

(1)Autoritatea contractantă, accesând cataloagele publicate în SEAP, are dreptul de a alege dintre produsele, serviciile sau lucrările prezentate în aceste cataloage şi de a transmite în acest scop, prin intermediul SEAP, notificări operatorilor economici care le oferă.

(2)Notificările prevăzute la alin. (1) trebuie să conţină informaţii referitoare la:

a)datele de identificare ale produselor, serviciilor sau lucrărilor solicitate;

b)cerinţele privind livrarea, prestarea sau executarea;

c)condiţiile în care urmează să se efectueze plata.

Art. 47

(1)În termen de două zile de la primirea notificării prevăzute la art. 46 alin. (2), operatorul economic are obligaţia de a transmite prin intermediul SEAP dacă acceptă sau nu acceptă condiţiile impuse de autoritatea contractantă. Netransmiterea unui răspuns în acest termen echivalează cu neacceptarea condiţiilor impuse de autoritatea contractantă.

(2)În cazul în care operatorul economic acceptă condiţiile impuse de autoritatea contractantă, va transmite acesteia, prin intermediul SEAP, oferta fermă pentru furnizarea produselor, prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor.

(3)Autoritatea contractantă va transmite prin intermediul SEAP dacă acceptă oferta fermă prevăzută la alin. (2), în termen de cel mult 5 zile de la data transmiterii ofertei ferme de către operatorul economic.

CAPITOLUL VI: Soluţionarea contestaţiilor

Art. 48

Contestaţiile formulate în legătură cu procedurile şi modalităţile de atribuire aplicate prin utilizarea mijloacelor electronice se soluţionează în conformitate cu dispoziţiile cap. IX din ordonanţa de urgenţă.

Art. 49

În cazul contestaţiilor care vizează acte ale autorităţii contractante în legătură cu o procedură de atribuire aplicată integral prin mijloace electronice, autoritatea contractantă are obligaţia de a comunica în SEAP, prin utilizarea facilităţilor tehnice puse la dispoziţie de sistemul informatic şi nu mai târziu de termenul prevăzut la art. 271 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă, faptul că procedura de atribuire este suspendată de drept.

Art. 50

(1)Responsabilitatea deciziilor şi măsurilor luate în cursul aplicării procedurii de atribuire prin utilizarea mijloacelor electronice revine autorităţii contractante.

(2)Responsabilitatea pentru corecta funcţionare din punct de vedere tehnic a SEAP revine operatorului acestui sistem.

(la data 03-apr-2009 Art. 50, alin. (2) din capitolul VI modificat de Art. 1, punctul 3. din Hotarirea 370/2009 )

Art. 51

În cazul în care contestaţia vizează acte emise în legătură cu o procedură de atribuire aplicată integral prin mijloace electronice, autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite operatorului SEAP toate deciziile luate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, referitoare la contestaţia în cauză, precum şi dispozitivul hotărârilor judecătoreşti în situaţia în care au fost formulate acţiuni în justiţie conform prevederilor ordonanţei de urgenţă.

CAPITOLUL VII: Suspendarea dreptului operatorului economic de a participa la proceduri de atribuire din SEAP

Art. 52

Suspendarea dreptului unui operator economic de a participa la proceduri de atribuire din SEAP se aplică în cazul în care operatorul economic înregistrat în SEAP încalcă normele şi procedurile de utilizare şi securitate ale sistemului electronic de achiziţii publice, stabilite de operatorul acestuia.

Art. 53

(1)Operatorul SEAP va decide asupra duratei suspendării din sistemul electronic, în funcţie de efectele încălcării normelor şi procedurilor de utilizare şi securitate asupra bunei funcţionări a sistemului informatic, durată care nu poate depăşi 2 ani.

(2)Operatorul SEAP are obligaţia de a emite decizia de suspendare a unui operator economic în termen de două zile lucrătoare de la constatarea încălcării normelor şi procedurilor de utilizare şi securitate ale SEAP.

(3)Decizia de suspendare se publică în SEAP.

(4)Deciziile de suspendare stabilite de operatorul SEAP conform prevederilor prezentului capitol pot fi contestate în justiţie potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

Art. 54

Normele şi procedurile de utilizare şi securitate ale SEAP vor fi adoptate prin decizie a operatorului SEAP şi publicate în SEAP în termen de cel mult 20 de zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme.

CAPITOLUL VIII: Tarife

SECŢIUNEA 1: Tariful de participare

Art. 55

Nu se percep tarife pentru următoarele operaţii:

a)înregistrarea şi reînnoirea înregistrării în SEAP atât a operatorilor economici, cât şi a autorităţilor contractante, astfel cum se prevede la cap. II;

b)punerea la dispoziţia autorităţilor contractante a formularului specific prevăzut la art. 2, publicarea în SEAP, indiferent de procedura aplicată, a anunţurilor de intenţie, de participare şi de atribuire, precum şi transmiterea acestor anunţuri către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, de către operatorul SEAP;

c)consultarea de către orice operator economic a anunţurilor prevăzute la lit. b), precum şi a documentaţiei de atribuire publicate în SEAP conform prevederilor art. 40 alin. (2) lit. a) din ordonanţa de urgenţă.

Art. 551

(1)Operatorul SEAP pune la dispoziţia operatorilor economici, prin intermediul sistemului, o serie de rapoarte, statistici şi alte facilităţi configurabile, în funcţie de natura solicitărilor operatorilor economici şi de posibilităţile tehnice ale SEAP.

(2)Tipurile de rapoarte, statistici şi facilităţi prevăzute la alin. (1), modalitatea de solicitare şi furnizare a acestora, precum şi tarifele aferente furnizării vor fi stabilite prin decizie a operatorului SEAP, care se va publica în sistem.

(la data 03-apr-2009 Art. 55 din capitolul VIII, sectiunea 1 completat de Art. 1, punctul 4. din Hotarirea 370/2009 )

Art. 56

(1)Pentru a participa la o procedură de atribuire aplicată integral prin utilizarea mijloacelor electronice sau la o licitaţie electronică ca fază finală a unei proceduri de atribuire care nu s-a organizat integral prin mijloace electronice, orice operator economic înregistrat în SEAP are obligaţia să plătească operatorului acestui sistem informatic un tarif de participare.

(2)Tariful de participare se achită în avans, operatorul economic neavând dreptul de a participa la procedura respectivă în cazul în care nu plăteşte acest tarif.

Art. 57

(1)Cuantumul tarifului de participare este de maximum 40 de lei pentru orice tip de procedură de atribuire aplicată integral prin utilizarea mijloacelor electronice sau pentru licitaţia electronică ca fază finală a unei proceduri de atribuire care nu s-a organizat integral prin mijloace electronice.

(la data 03-apr-2009 Art. 57, alin. (1) din capitolul VIII, sectiunea 1 modificat de Art. 1, punctul 5. din Hotarirea 370/2009 )

(2)La cuantumul tarifului de participare se adaugă taxa pe valoarea adăugată, potrivit legii.

(3)Tariful de participare se face venit la bugetul de stat.

(la data 10-mar-2010 Art. 57, alin. (3) din capitolul VIII, sectiunea 1 modificat de Art. 1, punctul 1. din Hotarirea 167/2010 )

Art. 58

(1)Cuantumul efectiv al tarifului de participare, datorat de un operator economic, în conformitate cu prevederile art. 56 alin. (1), pentru participarea la o procedură de atribuire aplicată integral prin utilizarea mijloacelor electronice şi/sau la o licitaţie electronică ca fază finală a unei proceduri de atribuire care nu s-a organizat integral prin mijloace electronice, se stabileşte prin decizie a operatorului SEAP, în funcţie de necesităţile de dezvoltare, operare şi administrare ale sistemului electronic de achiziţii publice şi de cerinţele de securitate adecvate ale acestuia, în limita valorii maxime prevăzute la art. 57 alin. (1).

(2)Operatorul economic are posibilitatea de a achita tarifele de participare corespunzătoare mai multor proceduri de atribuire aplicate integral prin utilizarea mijloacelor electronice şi/sau mai multor licitaţii electronice ca faze finale ale unor proceduri de atribuire care nu s-au organizat integral prin mijloace electronice, la care estimează că urmează să participe.

(3)Operatorul SEAP, prin decizie, poate acorda reduceri ale tarifului de participare în situaţia în care operatorul economic optează să participe la un număr determinat de proceduri de atribuire aplicate prin utilizarea mijloacelor electronice şi/sau de licitaţii electronice ca faze finale ale unor proceduri de achiziţii publice care nu s-au organizat integral prin mijloace electronice.

(4)Operatorul SEAP, prin decizie, poate acorda operatorilor economici posibilitatea de a participa, în mod gratuit, la un număr determinat de proceduri de atribuire aplicate integral prin utilizarea mijloacelor electronice şi/sau de licitaţii electronice ca faze finale ale unor proceduri de achiziţii publice care nu s-au organizat integral prin mijloace electronice.

(5)Deciziile prevăzute la alin. (1), (3) şi (4) se publică în SEAP.

Art. 59

(1)Operatorul economic are dreptul de a participa la orice procedură de atribuire aplicată integral prin mijloace electronice sau la orice licitaţie electronică, pentru care a achitat tariful de participare, pe toată perioada în care este înregistrat în SEAP.

(2)Operatorul economic nu are dreptul de a solicita restituirea sumelor achitate cu titlu de tarif de participare, aferente procedurilor de atribuire aplicate integral prin utilizarea mijloacelor electronice şi/sau licitaţiilor electronice la care nu mai intenţionează să participe.

Art. 60

(1)Pentru a publica produsele, serviciile sau lucrările pe care le oferă conform prevederilor art. 45, orice operator economic înregistrat în SEAP are obligaţia să plătească operatorului acestui sistem informatic un tarif de participare pentru publicarea în catalog.

(2)Tariful de participare pentru publicarea în catalog se achită în avans.

(3)După plata tarifului de participare pentru publicarea în catalog, operatorul SEAP pune la dispoziţie oricărui operator economic o poziţie în catalog care îi va permite acestuia publicarea în catalog a unui produs, serviciu sau lucrare pentru o perioadă de 2 ani.

(4)Perioada prevăzută la alin. (3) se calculează de la data la care operatorul SEAP permite operatorului economic publicarea unui produs, serviciu sau unei lucrări în cadrul unei poziţii din catalog.

(5)La expirarea perioadei prevăzute la alin. (3), în condiţiile în care operatorul economic nu achită un nou tarif de participare pentru publicarea în catalog, poziţia respectivă va fi radiată automat.

Art. 61

(1)Cuantumul tarifului de participare pentru publicarea în catalog este de maximum 2 lei pentru o poziţie din catalog.

(2)La cuantumul tarifului de participare pentru publicarea în catalog se adaugă taxa pe valoarea adăugată, potrivit legii.

(3)Operatorul economic are posibilitatea de a achita tarifele de participare pentru publicarea în catalog, corespunzătoare mai multor poziţii de catalog.

(4)Tariful de participare se face venit la bugetul de stat.

(la data 10-mar-2010 Art. 61, alin. (4) din capitolul VIII, sectiunea 1 modificat de Art. 1, punctul 2. din Hotarirea 167/2010 )

Art. 62

(1)Cuantumul efectiv al tarifului de participare pentru publicarea în catalog, datorat de un operator economic, se stabileşte prin decizie a operatorului SEAP, în funcţie de necesităţile de dezvoltare, operare şi administrare ale SEAP şi de cerinţele de securitate adecvate ale acestuia, în limita valorii maxime prevăzute la art. 61 alin. (1).

(2)Operatorul SEAP, prin decizie, poate acorda operatorilor economici posibilitatea de a publica în catalog produse, servicii sau lucrări în mod gratuit, în limita a 50 de poziţii de catalog.

(3)Deciziile prevăzute la alin. (1) şi (2) se publică în SEAP.

Art. 63

Operatorul economic nu are dreptul de a solicita restituirea sumelor achitate cu titlu de tarif de participare pentru publicarea în catalog, aferente poziţiilor în care nu a publicat sau nu mai intenţionează să publice produse, servicii sau lucrări.

(la data 03-apr-2009 Art. 64, alin. (2) din capitolul VIII, sectiunea 2 abrogat de Art. 1, punctul 8. din Hotarirea 370/2009 )

(la data 03-apr-2009 Art. 64, alin. (3) din capitolul VIII, sectiunea 2 abrogat de Art. 1, punctul 8. din Hotarirea 370/2009 )

(la data 03-apr-2009 Art. 64, alin. (4) din capitolul VIII, sectiunea 2 abrogat de Art. 1, punctul 8. din Hotarirea 370/2009 )

(la data 03-apr-2009 Art. 64, alin. (6) din capitolul VIII, sectiunea 2 abrogat de Art. 1, punctul 10. din Hotarirea 370/2009 )

(la data 10-mar-2010 capitolul VIII, sectiunea 2 abrogat de Art. 1, punctul 3. din Hotarirea 167/2010 )

CAPITOLUL VIII1: Măsuri speciale de utilizare a mijloacelor electronice în procesul de atribuire a contractelor de achiziţie publică

Art. 661

Începând cu anul 2010, autoritatea contractantă are obligaţia de a utiliza mijloacele electronice pentru aplicarea procedurilor de atribuire şi pentru realizarea achiziţiilor directe, reprezentând 40% din valoarea totală a achiziţiilor publice finalizate de aceasta în cursul anului respectiv, care se pot efectua prin utilizarea mijloacelor electronice.

(la data 10-mar-2010 Art. 66^1 din capitolul VIII^1 modificat de Art. 1, punctul 4. din Hotarirea 167/2010 )

Art. 662

Valoarea anuală totală a achiziţiilor publice efectuate prin mijloace electronice se determină prin cumularea valorii tuturor contractelor atribuite prin intermediul:

a)procedurilor de licitaţie deschisă, de licitaţie restrânsă şi de cerere de oferte, aplicate integral prin mijloace electronice;

b)licitaţiei electronice, astfel cum este prevăzută această modalitate specială de atribuire a contractului de achiziţie publică la art. 161-169 din ordonanţa de urgenţă;

c)achiziţiei directe, astfel cum este prevăzută la art. 19 din ordonanţa de urgenţă, dacă aceasta este realizată prin intermediul catalogului electronic.

Art. 663

Centralizarea informaţiilor referitoare la utilizarea în anul precedent, de către autorităţile contractante, a mijloacelor electronice pentru aplicarea procedurilor de atribuire şi pentru achiziţiile directe se realizează de operatorul SEAP, care are obligaţia de a transmite un raport centralizator Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, până la data de 31 martie a fiecărui an.

(la data 04-mar-2008 capitolul VIII completat de Art. 1, punctul 2. din Hotarirea 198/2008 )

Art. 664

(1)Nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 661 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 35.000 lei.

(2)Contravenţiei prevăzute la alin. (1) îi sunt aplicabile dispoziţiile secţiunii a 2-a “Sancţionarea contravenţiilor” a cap. X “Contravenţii şi sancţiuni” din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

(la data 03-apr-2009 Art. 66^3 din capitolul VIII^1 completat de Art. 1, punctul 13. din Hotarirea 370/2009 )

CAPITOLUL IX: Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 67

În vederea informării tuturor persoanelor interesate, operatorul SEAP are obligaţia de a publica prezentele norme SEAP.

Art. 68

(1)Funcţionarea SEAP este asigurată din punct de vedere tehnic de către operatorul SEAP, în mod etapizat, după cum urmează:

a)începând cu data intrării în vigoare a prezentelor norme, sunt disponibile oricărui solicitant, indiferent dacă acesta este autoritate contractantă sau operator economic, procedurile de înregistrare şi de reînnoire a înregistrării, prevăzute la cap. II;

b)în cel mult 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme, sunt disponibile facilităţile tehnice pentru publicarea anunţurilor de intenţie, de participare, de atribuire şi pentru asigurarea accesului direct şi nerestricţionat al oricărui operator economic la documentaţia de atribuire, transmisă de autoritatea contractantă către SEAP sub forma unui fişier electronic;

c)în cel mult 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme, sunt disponibile facilităţile tehnice pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 49 alin. (1), (2) şi (3) din ordonanţa de urgenţă, pentru aplicarea, integral prin utilizarea mijloacelor electronice, a procedurii de cerere de oferte şi pentru achiziţionarea directă de către orice autoritate contractantă, prin intermediul catalogului electronic;

d)în cel mult 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentelor norme, sunt disponibile facilităţile tehnice pentru utilizarea licitaţiilor electronice.

e)până la data de 15 martie 2008 sunt disponibile facilităţile tehnice pentru aplicarea, integral prin utilizarea mijloacelor electronice, a procedurii de licitaţie deschisă.

(la data 04-mar-2008 Art. 68, alin. (1), litera E. din capitolul IX modificat de Art. 1, punctul 3. din Hotarirea 198/2008 )

e1)până la data de 15 aprilie 2008 sunt disponibile facilităţile tehnice pentru aplicarea, integral prin utilizarea mijloacelor electronice, a procedurii de licitaţie restrânsă.

(la data 04-mar-2008 Art. 68, alin. (1), litera E. din capitolul IX completat de Art. 1, punctul 4. din Hotarirea 198/2008 )

(2)Până la data de 15 septembrie 2008, operatorul SEAP are obligaţia de a prezenta Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice şi Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei proiectul tehnic aferent realizării sistemelor de achiziţie dinamice, astfel cum este prevăzut în cadrul secţiunii a 2-a a cap. IV din ordonanţa de urgenţă, în scopul adoptării normelor de aplicare specifice pentru punerea în practică a acestei modalităţi speciale de atribuire a contractelor de achiziţie publică.

(la data 04-mar-2008 Art. 68, alin. (2) din capitolul IX modificat de Art. 1, punctul 5. din Hotarirea 198/2008 )

Art. 69

(1)Începând cu data de 1 ianuarie 2007, orice autoritate contractantă are obligaţia de a transmite spre publicare anunţurile de intenţie, de participare şi de atribuire către operatorul SEAP.

(2)Autoritatea contractantă are dreptul de a transmite spre publicare un anunţ de atribuire în SEAP numai în condiţiile publicării anterioare în SEAP a anunţului de participare pentru procedura de atribuire corespunzătoare.

(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), autoritatea contractantă are dreptul de a transmite spre publicare un anunţ de atribuire în SEAP fără publicarea anterioară în SEAP a anunţului de participare, în cazurile prevăzute la art. 56 alin. (2), art. 110 alin. (2), art. 122 şi 252 din ordonanţa de urgenţă.

(la data 04-mar-2008 Art. 69 din capitolul IX completat de Art. 1, punctul 6. din Hotarirea 198/2008 )

Art. 70

Operatorul SEAP are obligaţia de a respecta principiile nediscriminării şi tratamentului egal atunci când acordă reducerile şi gratuităţile prevăzute la art. 58 alin. (3) şi (4), precum şi la art. 62 alin. (2).

Art. 71

(1)În scopul instruirii personalului autorităţilor contractante şi operatorilor economici în domeniul organizării achiziţiilor publice prin mijloace electronice şi cu privire la utilizarea SEAP, operatorul acestui sistem informatic are dreptul de a organiza cursuri de pregătire.

(2)Perioadele şi condiţiile în care se organizează cursurile de pregătire se publică în SEAP.

(3)Tarifele care vor fi percepute pentru organizarea cursurilor de pregătire vor fi stabilite prin decizie a operatorului SEAP şi vor fi publicate în SEAP.

(4)Tarifele percepute pentru organizarea cursurilor de pregătire se fac venit la bugetul de stat.

(la data 10-mar-2010 Art. 71, alin. (4) din capitolul IX modificat de Art. 1, punctul 5. din Hotarirea 167/2010 )

Art. 72

(1)Pentru licitaţiile electronice iniţiate anterior datei intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, se vor percepe tarifele de utilizare în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare la data iniţierii acestora.

(2)Tarifele de participare achitate de operatorii economici anterior datei intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, fără a participa la procedurile de atribuire organizate prin sistemul electronic, se restituie de către operatorul SEAP, la solicitarea acestora.

Art. 73

Prevederile prezentelor norme se completează cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 74

(1)Prezentele norme intră în vigoare la 5 zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(2)Tarifele prevăzute în cuprinsul cap. VIII vor fi percepute începând cu data de 1 ianuarie 2007.

(3)Până la data de 1 ianuarie 2007, operatorii economici au dreptul de a publica produse, servicii sau lucrări în cataloagele prevăzute la art. 45, în limita a 50 de poziţii de catalog.

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 978 din data de 7 decembrie 2006