Proiect de modificare a OUG 18/2009 privind performanta energetica a blocurilor de locuinte
31/05/2012 by: Luiza ManoleaÎn 7 iunie 2012 se împlineşte termenul de adoptare tacită în Senat a propunerii legislative referitoare la modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe.
Ce aduce nou această propunere legislativă?
Ei bine, potrivit expunerii de motive a iniţiatorilor, se doreşte extinderea beneficiarilor, astfel încât:
– să-i includă şi pe proprietarii de locuinţe unifamiliale, nu doar cei de apartamente la bloc;
– să privească toate locuinţele, nu doar cele construite după proiecte elaborate în perioada 1950-1990.
Astfel, sfera de aplicare se extinde:
“Art. 1 – (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte lucrările de intervenţie pentru izolarea termică a blocurilor de locuinţe şi a locuinţelor unifamiliale construite după proiecte elaborate în perioada 1950–1990, etapele necesare realizării lucrărilor, modul de finanţare a acestora, precum şi obligaţiile şi răspunderile autorităţilor administraţiei publice şi ale asociaţiilor de proprietari şi/sau proprietarilor de locuinţe unifamiliale.”
Propunerea mai cuprinde şi alte modificări, aşa cum puteţi vedea aici: Propunere legislativa de modificare a OUG.18.2009 la Senat
Care este stadiul adoptării?
În prezent, în afara avizului favorabil al Consiliului legislativ nu a mai fost elaborat niciun alt raport sau aviz:
– Comisia pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului a amânat întocmirea raportului ce ar fi trebuit finalizat la 23 mai 2012;
– Comisia economică, industrii şi servicii nu şi-a dat avizul cerut pentru data de 22 mai 2012;
– Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital nu şi-a dat avizul cerut pentru data de 22 mai 2012.
-/-
Vor trece si aceste modificari, ca multe altele. Bun lucru adoptarea tacita… Acum sunt toti in campanie electorala. Si oricum iarna e departe 🙂
Mai stiti ceva despre aceasta propunere legislativa?
Intre timp a aparut OUG nr. 63/2012, in vigoare din 27 noiembrie 2012. Textul si o mini analiza cu cele bune le gasiti aici.