Blog juridic de Bucuresti

Articol publicat si in numarul 97 din luna aprilie 2011 al revistei “Constructiv”.

De ce energie din surse regenerabile?

Ţine deja de banalitate să spunem că civilizaţia noastră dezvoltă un apetit vorace pentru energie. Creşterea economică a fiecărei ţări se identifică în mod curent cu nivelul consumului de mărfuri şi, implicit, cu energia necesară producerii acestora. Iar o producţie crescută de energie înseamnă o folosire mai intensă a materiilor prime, cu riscul diminuării lor până la dispariţie.

Perspectiva epuizării surselor convenţionale de energie, a schimbărilor climatice cauzate de emisiile de dioxid de carbon şi a altor substanţe poluante, precum şi preocuparea de a asigura o securitate energetică ridicată ţărilor din Uniunea Europeană au făcut ca la nivel european să fie adoptate o serie de acte normative cunoscute sub termenul generic de pachetul 20-20-20, prin care se doreşte combaterea schimbărilor climatice şi promovarea utilizării surselor regenerabile de energie.

Acest pachet legislativ stabileşte trei ţinte de atins până în anul 2020: (i) reducerea cu 20% faţă de anul 1990 a emisiilor de gaze cu efect de seră, (ii) o pondere de 20% din consumul previzionat de energie în Uniunea Europeană să provină din surse regenerabile de energie şi (iii) reducerea cu 20% a folosirii energiei primare prin îmbunătăţirea eficienţei energetice.

Aşadar, în calitate de ţară membră a Uniunii Europene, România împărtăşeşte aceleaşi dorinţe şi este ţinută de obligaţiile prevăzute în pachetul legislativ 20-20-20.

Ce este şi ce nu este sursă regenerabilă de energie?

Spre deosebire de sursele convenţionale de energie (de exemplu: cărbune, petrol, gaze naturale etc.) sursele de energie regenerabilă nu se epuizează.

O definiţie a energiei din surse regenerabile ne-o dă art. 2 lit. a) din Directiva 2009/28/CE[i] privind promovarea energiei din surse regenerabile, care include sub această sintagmă energia din surse regenerabile nefosile, adică: eoliană, solară, aerotermală, geotermală, hidrotermală şi energia oceanelor, energia hidroelectrică, biomasă, gaz de fermentare a deşeurilor, gaz provenit din instalaţiile de epurare a apelor uzate şi biogaz.

Energia nucleară nu este considerată a fi o energie din sursă regenerabilă.

Din datele disponibile rezultă că producţia de energie electrică din resurse regenerabile reprezintă o pondere de aproximativ 28% din întreaga cantitate de energie electrică produsă în România şi că aceasta provine aproape în totalitate din energia hidroelectrică de putere mare (peste 10 MW).

De altfel, fiecare consumator poate să se informeze despre:

–         tipul de materii prime utilizate pentru producţia de energie electrică (cărbune, petrol, nucleară, regenerabilă etc.) pe care o consumă;

–         impactul utilizării lor asupra mediului cu privire la: emisiile de dioxid de carbon, emisiilor de substanţe poluante şi cantităţilor de deşeuri nucleare,

din eticheta energiei electrice[ii], pe care fiecare producător şi furnizor de energie este obligat să o publice anual încă din ianuarie 2005.

Această etichetare ajută consumatorii ca, în ipoteza alegerii libere a furnizorului de electricitate, să poată să facă diferenţa între furnizori în funcţie de caracterul sustenabil şi nepoluant al energiei furnizate. Spre exemplu, consumatorii din Bucureşti pot afla din eticheta de energie electrică din 2009 că impactul asupra mediului a energiei furnizate de furnizorul lor implicit de energie, Enel Energie SA, este peste media sectorială în ce priveşte emisiile de dioxid de carbon şi deşeurile radioactive.

Care este legătura între construcţii şi energia din surse regenerabile?

Consumăm 40% din totalul de energie în Uniunea Europeană cu clădirile. Acest consum se reflectă în principal în energia necesară pentru încălzirea şi răcirea clădirilor, precum şi în pierderile de energie din cauza ineficienţei energetice a materialelor de construcţie, a echipamentelor tehnice folosite (de exemplu: boilere, cazane, aparate de aer condiţionat etc.), a proiectării ori a realizării construcţiei în sine.

Din această perspectivă, reducerea consumului de energie în clădiri prin măsuri de eficientizare a consumului şi prin utilizarea cât mai largă a energiei din surse regenerabile s-a arătat o bună soluţie pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, a reducerii consumului de energie şi a folosirii mai eficiente a energiei, venind exact în întâmpinarea angajamentelor luate prin pachetul  legislativ 20-20-20.

De altfel, Directiva 2002/91/CE („EPBD”) privind performanţa energetică a clădirilor, în vigoare până în februarie 2012 şi transpusă în legislaţia românească prin Legea nr. 372/2005, a suferit modificări importante prin Directiva 2010/31/UE (aşa-zisa „EPBD recast”), care va trebui transpusă până la 9 iulie 2012.

Modificările-cheie aduse vizează în mare măsură promovarea energiei din surse regenerabile. Astfel:

–         înainte de construirea clădirilor noi sau de renovarea clădirilor existente, indiferent de suprafaţă (în reglementarea anterioară erau vizate doar clădirile cu o suprafaţă de utilă de peste 1000 mp), trebuie să ţină seama de studii de fezabilitate ale altor sisteme alternative de eficientizare energetică (de exemplu: energie regenerabilă, pompe de căldură).

–         Toate clădirile noi vor trebui să aibă un consum de energie aproape egal cu zero[iii] până la 31 decembrie 2020, cu excepţia celor publice, care vor trebui să îndeplinească această cerinţă mai devreme: până la 31 decembrie 2018. Iar cantitatea mică de energie necesară unei astfel de clădiri trebuie să fie acoperită într-o măsură semnificativă de energie din surse regenerabile, de preferat produsă la consumator ori în apropierea acestuia.

Exemple orientative de măsuri de îmbunătăţire a eficienţei energetice în clădiri prin utilizarea energiei regenerabile sunt date şi de Ordonanţa de Guvern nr. 22/ 2008, care transpune Directiva nr. 2006/32/CE[iv] privind eficienţa energetică la utilizatorii finali şi serviciile energetice. Printre acestea amintim:

–         utilizarea de pompe de căldură pentru încălzirea şi răcirea clădirilor;

–         utilizarea energiei solare pentru producerea apei calde de consum şi a apei calde pentru încălzire şi pentru răcirea spaţiilor.

Ce a făcut România pentru promovarea energiei din surse regenerabile?

România s-a arătat foarte timidă în promovarea efectivă a energiei din surse regenerabile în general şi în promovarea acesteia în construcţii, îndeosebi în ceea ce priveşte producerea energiei în cantităţi mici (sub 1 MW) de către consumator ori în apropierea acestuia.

Cu toate că există Legea nr. 220/2008 privind promovarea energiei din surse regenerabile, aceasta suferă atât din lipsa normelor de aplicare, cât şi din cauza imperfecţiunilor în transpunerea Directivei 2009/28/CE, al cărei termen de transpunere a expirat în 5 decembrie 2010.

Astfel:

–         legislaţia naţională se rezumă la a prelua doar obiectivele Directivei 2009/28/CE, fără a pune în mod efectiv în practică măsurile care să atingă aceste obiective:

• cu toate că procedurile administrative de autorizare sunt declarate a trebui să fie obiective, să fie raţionalizate şi accelerate la nivel corespunzător, să fie simplificate, în cazul instalaţiilor cu putere instalată sub 1 MW etc., în prezent, acestea fie lipsesc, fie sunt incoerente.
• Chiar dacă, la nivel declarativ, reglementările şi codurile din domeniul construcţiilor trebuie să conţină măsuri pentru a creşte ponderea tuturor tipurilor de energie din surse regenerabile, Legea nr. 50/1991 referitoare la autorizarea în construcţii, spre exemplu, nu prevede nimic în acest sens.

–         În ciuda obligaţiei clădirilor publice noi şi celor existente care fac obiectul unor renovări majore de a avea, începând cu 1 ianuarie 2012, un rol exemplar în promovarea energiei regenerabile fie prin respectarea standardelor referitoare la clădirile cu energie zero, fie prin folosirea de către părţi terţe a acoperişurilor clădirilor publice pentru instalaţii care produc energie din surse regenerabile, observăm că legislaţia naţională tace cu privire la acest aspect.

Dacă o transpunere completă a Directivei 2009/28/CE ţine de legislativ, adoptarea mult aşteptatelor norme de aplicare ale Legii nr. 220/2008 ţine de Autoritatea Naţională pentru Reglementarea în Domeniul Energiei („ANRE”).

În cazul transpunerii defectuoase a legislaţiei europene, România poate fi sancţionată în urma declanşării de către Comisia Europeană a procedurii denumită în limba engleză „infringement” şi stabilită în art. 258 al Tratatului de funcţionare a Uniunii Europene. Chiar dacă orice persoană poate depune o plângere în acest sens, doar Comisia Europeană, la propria sa discreţie, poate să decidă declanşarea unei astfel de proceduri şi finalizarea ei prin sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

În loc de concluzie

Subiectul utilizării energiei din surse regenerabile în clădiri este tratat la nivel european de un serie de acte normative, ceea ce imprimă acestuia un caracter complex. Chiar dacă orizontul anului 2020 pare îndepărtat, totuşi, există multe obligaţii cu scadenţă mai apropiată pe care România şi le-a asumat şi a căror îndeplinire pare să fie incertă.

Într-o abordare constructivă, persoanele şi companiile private interesate ar trebui să depună eforturi suplimentare pentru încurajarea autorităţilor, astfel încât acestea să acţioneze într-o mai mare transparenţă şi să adopte măsuri cu aplicare practică în promovarea energiei din surse regenerabile la construcţia de clădiri noi ori la renovarea clădirilor existente, şi să nu se rezume la programul „Casa verde”.